Connect with us

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN STAȚIUNEA MAMAIA

COMUNICATE DE PRESĂ

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR ÎN STAȚIUNEA MAMAIA

În noaptea de 2 spre 3 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a consumului și traficului de droguri în stațiunea Mamaia.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 252 de persoane și au fost verificate 170 de vehicule.

Au fost testați cu aparatul etilotest 148 de conducători auto și 26 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea supendării două permise de conducere, au fost retrase două certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 2 mai a.c., în jurul orei 23.20, polițiștii Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 19 ani, care a condus un autoturism pe bulevardul Mamaia.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciuului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.


Alte articole:

Comunicat de Presă remis de MAI

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in COMUNICATE DE PRESĂ

To Top